„Viitorul României în Marea Neagră: Alianțe și Amenințări – Rolul strategic al României într-o regiune marcată de instabilitate și conflicte.”

Pe data de 13 aprilie 2023, la București, s-a desfășurat un eveniment important, dar care a trecut neobservat pentru marea majoritate a populației: Trilaterala România – Republica Moldova – Ucraina. La această reuniune au participat miniștrii afacerilor externe și miniștrii apărării din cele trei țări. Din partea României, a fost prezent Excelența Sa, domnul Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe, alături de domnul Angel Tîlvăr, ministrul apărării naționale.  Republicii Moldova, au participat Excelența Sa, domnul Nicu Popescu, ministrul afacerilor externe, și domnul Anatolie Nosatîi, ministrul apărării.  Din partea Ucrainei, delegația a fost condusă de Excelența Sa, domnul Dmytro Kuleba, ministrul afacerilor externe, și domnul Oleksii Reznikov, ministrul apărării.  Această întâlnire a avut ca scop consolidarea cooperării regionale în contextul actualelor provocări de securitate, având un accent deosebit pe situația din regiunea Mării Negre 

Întâlnire a trecut neobservată, posibil din cauza comportamentului Ministerului Afacerilor Externe al României din ultimii ani, care a preferat să acționeze mai degrabă ca un birou regional de implementare a politicilor Uniunii Europene decât să adopte o politică externă proprie și proactivă. Prin urmare, nu ne surprinde lipsa de interes a cetățenilor față de activitatea acestui birou. 

Revenind, totuși, la activitatea ce s-a desfășurat în luna aprilie a anului 2023, aceasta a început cu „tradiționalul jurământ de credință față de cauza ucraineană”, jurământ care, am observat, a devenit deja parte integrantă a ceremonialului și protocolului european. După aplicarea meticuloasă a ceremonialului menționat anterior, discuțiile s-au concentrat pe importanța strategică a Mării Negre și necesitatea de a asigura siguranța regiunii, subliniind totodată importanța menținerii securității în această zonă. Astfel, consider că ar trebui să ne aplecăm puțin asupra regiunii Mării Negre și să analizăm obiectiv cine are și în ce mod acces la această zonă strategică. În acest context, devine esențial să analizăm cine are, de fapt, acces real și sigur la această regiune. 

Dintre cele trei state participante la discuție, doar România beneficiază de o ieșire stabilă la Marea Neagră. În schimb, Republica Moldova nu are deloc acces, iar Ucraina se află într-o Situație dificilă din cauza conflictului în desfășurare. În acest peisaj geopolitic complex, apare o întrebare crucială: care este rolul Turciei în această ecuație, țara cu o ieșire deloc neglijabilă la Marea Neagră? Mai mult decât atât, se ridică o altă întrebare importantă: de ce Excelența Sa, domnul Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe al României, nu a luat în calcul invitarea omologilor turci, domnul Hakan Fidan, ministrul afacerilor externe al Turciei, și domnul Yaşar Güler, ministrul apărării? Absența acestei invitații ridică întrebări legate de lipsa de viziune și responsabilitate a României în gestionarea unei cooperări regionale solide. În calitate de initiator al trilateralei, România ar fi trebuit să recunoască importanța strategică a Turciei și să o includă în acest dialog, având în vedere influența esențială a acestei țări în securitatea regiunii Mării Negre.

Această întrebare devine și mai relevantă în contextul recent al Conferinței de Securitate de la München (14-16 februarie 2025), unde secretarul pentru Apărare al SUA, Pete Hegseth, a făcut o declarație ce schimbă paradigma securității regionale. Acesta a afirmat că este puțin probabil ca Ucraina să-și recupereze granițele de dinainte de 2014, anul anexării Crimeei. Mai îngrijorător, Hegseth a atras atenția asupra unui aspect crucial: articolul 5 al NATO nu este „bătut în cuie”, ceea ce ar putea avea implicații profunde asupra securității în regiunea Mării Negre. 

Dacă analizăm aceste declarații în paralel cu pozițiile președintelui Donald Trump din ultimii ani, remarcăm un trend clar. Chiar dacă aceste poziții au fost exprimate pe X sau alte rețele, ele sunt mesaje oficiale, pe care lumea ar trebui să le ia în calcul la fel de mult ca pe cele luate din Biroul Oval. Aceste declarații sunt, de fapt, semnale clare ale necesității unei reforme în cadrul NATO și ale redefinirii rolului pe care fiecare stat ar trebui să îl aibă în cadrul organizației. Pe baza acestor semnale, statele membre ar trebui să înțeleagă că, dacă nu vor urma reformele pe care SUA le vor impune mai devreme sau mai târziu, Washingtonul va începe să-și facă din ce în ce mai puțin simțită prezența pe teritoriul European. Statele Unite Ale Amercii  au înțeles că viitorul se scrie în regiunea Indo-Pafică, oferind cât mai multe mesaje direct sau indirect că nu au timp de pierdut cu un  UE. 

Delcarațiile  secretarului  pentru apărare  al SUA Pete Hegseth din cadrul  conferinței de la Munchen  conform căreia Ucraina nu se v-a întoarce la granițele din 2014 trebuie înțeleasă și în alt sens acela că Ucraina nu s-e va întoarce la  posesiile teritoriale  din 2022.  Interesele României fiind direct afectate și amenințate de noua realitate geopolitică care se conturează la orizontul Marii Negre. 

Dacă acceptăm posibilitatea unui viitor în care SUA își va face tot mai puțin simțită prezența în regiune, din cauza complicării relațiilor cu UE, și, astfel, fără garanția oferită de articolul 5 – care reprezintă, de fapt, promisiunea vărsării sângelui soldaților americani pe viitoarele și posibilele teatre de război din Europa – poziția României se va fragiliza vizibil. La această realitate se adaugă o tendință periculoasă de „Trump-fobie” la nivelul administrației de la București, ceea ce riscă să complice relațiile cu noua administrație de la Casa Albă.  În acest context, apare o întrebare tot mai actuală: România este conștientă că Turcia reprezintă singura sa șansă de a supraviețui în Marea Neagră într-un  posibil viitor fără SUA în regiune? 

Fără o relație solidă cu Turcia, România nu va putea contracara eficient presiunile economice exercitate de Rusia în această zonă maritimă. Și mai îngrijorător, nu este exclus ca, în urma păcii dictate de America și Rusia Ucrainei – pe care președintele Zelenski va fi nevoit să o accepte „dacă dorește să mai aibă o țară” (Donald Trump) – aceasta să dezvolte tendințe revizioniste. În acest caz, revendicările Ucrainei în Marea Neagră vor deveni o certitudine, iar România s-ar putea regăsi direct afectată. 

Astfel, în anii ce urmează, România va trebui să navigheze între două forțe care își vor impune propriile interese economice în Marea Neagră: Rusia, prin presiuni strategice și economice directe, și Ucraina, prin revendicări teritoriale și influență crescută asupra resurselor maritime. Într-un astfel de scenariu, ignorarea unei alianțe solide cu Turcia ar putea costa România nu doar securitatea, ci și accesul la propriile sale oportunități economice în această regiune strategică.

Dacă România va continua să-și lase politica externă în mâinile Occidentului și ale Comisiei Europene, se va regăsi într-o zonă de risc constant. Ostilitatea Bruxelles-ului față de Turcia tot mai evidentă, dar mai ales lipsa unui interes real al Uniunii Europene pentru civilizațiile sud-est europene, arată un model de gândire similar cu cel al politicii CAER, impusă de URSS în regiune. 

Această abordare rigidă ne face să înțelegem un lucru esențial: Uniunea Europeană nu va reuși niciodată să înțeleagă cu adevărat Sud-Estul Europei, atâta timp cât continuă să privească aceste regiuni ca pe simple entități ce trebuie modelate după propriile sale standarde, fără a ține cont de realitățile locale.

România nu trebuie să permită statelor terțe să negocieze în numele său chestiunile esențiale de politică externă cu Turcia, mai ales având în vedere rolul tot mai important pe care aceasta ar putea să-l joace într-un viitor în care SUA și-ar reorienta prioritățile externe. Fără o implicare totală a SUA în Europa, Turcia ar deveni cea mai puternică forță militară din regiune.  Acestea fiind spuse România nu poate și nu trebuie să lase chestiunile sale de politică externă pe mâna unor state sau a Comisiei Europene, care nu înțeleg complexitatea amenințărilor și dinamica regiunii, la care are acces în mare parte doar prin intermediul României. 

Copyright © Mina Ciprian Anghel 2025

Toate drepturile sunt rezervate. Copierea conținutului de pe acest site este strict interzisă fără acordul autorului sau fără a menționa sursa acestui site.

Cover photo: http://www.nbcnews.com

---