Noaptea dintre 24 și 25 noiembrie 2024 va rămâne în istoria politicii recente ca noaptea marilor revelații. Publicul larg urma să afle de existența lui Călin Georgescu. Acesta a devenit protagonistul celei mai complexe campanii de dezinformare îndreptate împotriva unui politician din ultimii ani.

Televiziunile și mass-media, care până la ora 23:00 din 24 noiembrie nu pomeniseră despre acest candidat, au început brusc să-l prezinte într-o lumină amenințătoare. Din 25 noiembrie și până în prezent, am asistat la o veritabilă cruciadă mediatică împotriva lui, dar mai ales împotriva votanților săi. Această acțiune mediatică a semănat izbitor cu strategiile de intimidare și manipulare folosite în perioada pandemiei de COVID-19 asupra oamenilor. De data aceasta, scenariul s-a aplicat și alegerilor, cei care urmau să voteze în turul doi cu candidata Elena Lasconi erau asemănați cu cei care s-au vaccinat fără prea multe întrebări, adică „educați, buni, civilizați”. În schimb, cei care alegeau să voteze cu Călin Georgescu erau puși în postura celor sceptici la vaccinul experimental, fiind pictați de media și de elitele politice, culturale și sociale ca fiind „analfabeți, inculți, proști”, chiar „pleava societății” – așa cum un trust media popular i-a numit pe votanții lui Călin Georgescu.

Dacă alegem să privim atent dinamica socială din timpul pandemiei și o comparăm cu cea de după noaptea de 24 noiembrie, observăm foarte multe asemănări, mult prea multe, dacă mă întrebați pe mine. Astfel, primul tur de alegeri prezidențiale a fost începutul pandemiei de CG-11, iar Elena Lasconi a fost „remediul experimental” – nu prea bun, dar singurul disponibil pe piață, deci salvator, care trebuia acceptat cu forța pentru salvarea „neamului românesc”. Asemenea campaniei de promovare a vaccinului, desfășurate pe umerii fragili ai influencerilor din diferite domenii, a existat și o campanie națională de promovare a ,,vaccinului LASCO-USR,, singura cale de a reveni la normalitatea furată de virusul CG-11. Interesant este că nu știm la ce normalitate ne-am fi întors; intuiesc că la normalitatea lui Iohannis. Dar nu ne vom întoarce „la normalitate”, care, în acest context, înseamnă un somn confortabil într-un pat de ignoranță.

Ceea ce Călin Georgescu a stârnit în peisajul politic românesc nu trebuie ignorat, deoarece acesta a dus, conștient sau nu, jocul politic la un alt nivel. Un nivel pe care clasa politică actuală nu l-a putut controla. Singura soluție găsită de aceștia fiind, de fapt, o anti-soluție: eliminarea totală și fără drept de apel a lui Călin Georgescu. Anularea alegerilor și climatul social creat de această decizie vor fi prezentate într-o analiză viitoare. Această analiză are ca scop conturarea unui profil al candidatului, pe care foarte mulți l-au identificat cu monograma CG-11, dar și al segmentului de populație care a ales să îl urmeze și asupra impactului avut asupra societății. Decizia sistemului politic de a anula alegerile ne-a arătat un singur lucru: frica și debusolarea lor. Deoarece este clar că acest gest de maximă inconștiență de a dinamita o țară întreagă a fost pus în practică sub imperiul fricii, acționând asemenea unei fiare care nu știe ce a lovit-o.

Dacă „conservele” promovate pe toate posturile de TV, care s-au intitulat analiști și specialiști, ar fi avut în aliajul de compoziție și elementul democratic, ar fi înțeles ce s-a întâmplat. În schimb, au ales să-și privească semenii ca pe o subcategorie umană. Nu este nici o problemă, vom face noi ceea ce ei nu au fost capabili să facă, și anume să se uite la aproapele lor cu demnitate și respectul cuvenit. Și vom încerca să explicăm ceea ce s-a întâmplat. Pentru a face acest lucru, este totuși important să înțelegem și să facem o distincție crucială între votanții așa-zisului curent suveranist, asociat cu partidele AUR, SOS și recent POT, și cei ai lui Călin Georgescu. Chiar dacă, la o primă privire, par unul și același bazin electoral, adevărul este că sunt diferite. Am identificat momentul când aceste segmente de populație au fost puse sub aceeași umbrelă. Acel moment a fost când George Simion, copreședintele AUR, a pierdut în primul tur al alegerilor, clasându-se pe locul 4. El a ieșit în față pe diferitele rețele sociale, dar și în presa tradițională, și a susținut că „îl vor susține pe Călin Georgescu, cu toată infrastructura de partid, pentru a salva curentul suveranist”. Astfel, a pus ștampila de suveranist pe bazinul electoral al lui Călin Georgescu.

Din punctul meu de vedere, este greșit să considerăm că bazinul suveranist a fost cel care l-a propulsat pe Călin Georgescu în turul doi. De fapt, am avut ocazia să vedem  puterea bazinului suveranist în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale, atunci când George Simion s-a clasat pe locul 4. Așa-numiții suveraniști, nu au reușit să-l aducă pe Simion în față, iar acesta a rămas mult în urmă. Desigur, este adevărat că unii suveraniști l-au votat și pe Călin Georgescu, dar este important să înțelegem că forța care l-a susținut pe acesta să ajungă în turul doi nu provine din acest curent. Georgescu a atras voturi dintr-o paletă mult mai largă de susținători, care nu se identifică neapărat cu ideologia suveranistă, ci mai degrabă cu dorința unui alt tip de leadership și schimbare politică. Așadar, este important să nu confundăm susținătorii lui Georgescu cu cei ai lui Simion.

Mesajul lui Călin Georgescu nu a fost unul suveranist, chiar dacă, ulterior, a început să se apropie de AUR și de suveraniști, în urma circumstanțelor create de anularea alegerilor. Totuși, consider că acest mesaj trebuie analizat din multiple perspective, deoarece impactul său a fost semnificativ asupra diferitelor planuri ale societății. Georgescu a reușit să capteze atenția unui public divers, iar discursul său a afectat nu doar sfera politică, ci și percepțiile sociale și culturale ale unei părți importante a populației. Decizia de a se alinia cu suveraniștii a fost mai degrabă o reacție la contextul politicului din acel moment, decât o expresie constantă a viziunii sale. În primul rând, este foarte interesant de observat cum Călin Georgescu s-a situat încă de la început, prin intermediul discursului său, deasupra politicii de turmă. A fost singurul candidat care nu a atacat partidele politice, nu a recurs la injurii sau calomnii la adresa celorlalți competitori. În schimb, el a vorbit despre un rău care a măcinat această țară, dar fără a-i da o formă sau un nume concret. Contrar așteptărilor, nu a ales calea tradițională a atacurilor politice, ci a cerut forțelor politice să capituleze în fața sa.

Toate formațiunile politice responsabile pentru situația actuală a țării trebuiau, în viziunea lui, să se unească sub conducerea sa, pentru a remedia problemele și a-și îndrepta greșelile. Practic, a cerut aproape o căință colectivă din partea acestora, propunându-le să se supună unui nou tip de leadership. Călin Georgescu nu a folosit un limbaj specific regimului semi-prezidențial, este curios cum termenul „votanți” a fost înlocuit cu „poporul”, un termen mult mai solemn, care conferă o demnitate aparte individului. Astfel, el se prezenta nu doar ca un politician, ci ca un lider al poporului, transcendând politica partizană. Tonul său era marcat de solemnitatea unui monarh, sugerând o relație de încredere și respect profund față de cetățeni. Din acest motiv, nimeni nu va putea cu adevărat să capitalizeze pe „votanții” lui Călin Georgescu. Marea majoritate a acestora sunt oameni cu un puternic instinct monarhic, care simt și își aleg „candidatul” pe coordonate mult mai subtile decât cele politice obișnuite. Alegerea lor nu este ghidată doar de promisiuni electorale sau de interese imediate, ci de un simț mai adânc al autorității, al respectului și al legăturii speciale cu liderul pe care îl văd. Acești alegători nu se raportează doar la Călin Georgescu ca la un politician, ci la o figură care transcende politica partizană, evocând simboluri de demnitate și de încredere, asemănătoare cu cele ale unui monarh.

Prezența lui Călin Georgescu în cadrul acestor alegeri, dar mai ales victoria sa în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, care, din păcate, vor rămâne în istorie ca fiind ultimele alegeri libere, îl fac astfel pe Georgescu să fie și ultimul câștigător al unor alegeri democratice din România, rezultând ca acesta să fie un candidat inedit. Candidatul CG-11 a generat niște fenomene pe care consider că nu trebuie să le trecem cu vederea. Pentru prima dată în istoria alegerilor din România post-decembriste, climatul social care a însoțit perioada alegerilor prezidențiale a atins o intensitate nemaiîntâlnită. Modul în care toate partidele s-au unit și au format două tabere a generat un fenomen extrem de interesant pentru Europa de Est: acela al unui sistem politic bipartid. Astfel, în primele 4 luni de la anularea alegerilor prezidențiale, am experimentat, de fapt, un sistem politic bipartid, iar dacă adăugăm intensitatea emoțiilor din societate, am asistat la un fenomen fără precedent: crearea unei tensiuni politice asemănătoare doar celor din alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii. Totodată, nu cred că el ar fi fost o amenințare la adresa democrației.

Acțiunile actualei clase politice au slăbit credibilitatea statului român. Un stat democratic și consolidat nu poate acționa ca și cum un singur om ar reprezenta o „amenințare” pentru el. Nu poți, ca autoritate publică, să induci panică în rândul oamenilor și să te comporți de parcă România a luat ființă ieri și ar fi încă un stat fragil. Nu putem vorbi despre cum ar fi fost un mandat prezidențial al lui Călin Georgescu, deoarece acest lucru nu s-a întâmplat. Însă putem – de fapt, să vorbim despre ceea ce a lăsat în urmă și despre cine a stat în spatele lui. Pentru că, oricât ar spune X și Y, nu ai cum să ajungi în turul doi fără ca mass-media sau măcar un sondaj de opinie care să te menționeze. Dacă facem un exercițiu de imaginație și ne reamintim modul în care media – finanțată din banii noștri – a prezentat climatul alegerilor, observăm un lucru clar: discuțiile și lumina reflectoarelor erau îndreptate spre Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și alți actori politici. Chiar și despre Cristian Diaconescu și Mircea Geoană se vorbea, analizând impactul lor, creșterea constantă și rolul pe care l-ar fi putut juca în alegeri. 

Cum este posibil ca niciun studiu sociologic să nu observe „elefantul din mijlocul camerei”? Scuza că oamenii ar fi mințit în privința votului sau că s-ar fi ascuns este falsă. Ei au fost prezenți, vizibili, și nu au simțit nicio rușine în a-l vota pe Călin Georgescu. Dimpotrivă, pentru mulți dintre ei, a fost o mândrie, o onoare să susțină și  să  promoveze un candidat pe care îl considerau capabil.  Situația aceasta este ca și cum ai merge la Muzeul Luvru, ai începe să vorbești despre opera și artefacte, poate chiar despre priza sau parchetul din sală, dar să nu menționezi Gioconda, cel mai important exponat. Desigur, ulterior, au venit să spună că au fost ingerințe străine și că ar fi fost create conturi de TikTok din 2016, în condițiile în care TikTok nu exista atunci. Autoritățile au venit ulterior cu o scuză penibilă, susținând că au fost ingerințe străine. S-au uitat pe hartă și au spus: „Hai să zicem Rusia, că tot este aproape.” În schimb, despre Macron, care făcea campanie pe Zoom cu Lasconi, nimeni nu s-a plâns. Am devenit cumva Algeria și au uitat să ne anunțe că, pentru România, soarele răsare din Paris? Nu cred că Georgescu a ajuns în turul doi prin ingerințe străine, mai ales din partea Rusiei, care a devenit panaceul universal al incapacității politice a trântorilor din Parlament. Nu au nicio dovadă palpabilă și, mai important, refuză să arate dovezile pe care, chipurile, le-ar avea. Din păcate, Casa Poporului a ajuns să fie un stup de trântori pertinenți.  Pe măsură ce analizăm acest subiect, devine din ce în ce mai evident că ideea de ingerințe străine, de boți și „tiliboți” (să-l cităm pe Ciolacu), a fost doar  praf în ochi. Este clar că susținerea lui Călin Georgescu este „made in România”. Protestele care au urmat ne fac să realizăm că nu este vorba despre nicio ingerință străină sau de conturi false pe aplicații care nu existau în 2016. De fapt, acesta a fost modul de a-l ascunde, la vedere prin a păcălii votanții că nu este susținut real de oameni, ci de boți, pentru a diminua impactul și popularitatea lui. Dar ce să vezi? Boți sau nu, cei 2 milioane de români sunt reali, palpabili – mai palpabili chiar decât diploma de bacalaureat a lui Ciolacu și decât doctoratele false ale trântorilor din Parlament.

Că tot veni vorba de Rusia, am o rugăminte pentru autoritățile ”noastre”: încetați să vă mai jucați cu un subiect atât de sensibil pentru România. Rusia este, pentru noi, un subiect politic extrem de delicat, chiar un catalizator al tensiunilor. Încetați să mai epuizați acest subiect politic, pe care îl putem compara cu o armă nucleară, dar una socială. Nu mai continuați să vă jucați cu această „nucleară”. Sunteți păstorul din fabula „Păstorul și lupii”, o poveste pe care ar trebui să o reamintim. În această fabula, un tânăr păstor, care avea grijă de o turmă de oi, se plictisește și, pentru a-și distrage atenția, începe să strige că vin lupii, chiar dacă nu erau. Oamenii din sat vin imediat să-l ajute, dar descoperă că a mințit. După câteva astfel de farse, când adevărații lupi se apropie și păstorul strigă din nou, nimeni nu-l mai crede, iar lupii ajung să-l atace . Asta faceți voi cu subiectul Rusiei: când, pe bune, va interveni în politica din România, voi nu veți mai avea poporul de partea voastră, din cauza lipsei de credibilitate. Cred că susținerea lui Călin Georgescu vine din țară, actualei clase de trântori le este mai ușor să acuze un inamic străin, vag definit, decât să recunoască faptul că o parte din instituțiile de forță nu îi mai susțin. Oricum, de susținerea oamenilor nu le mai pasă de mult; ce contează votul TĂU când au votul de încredere al instituțiilor? Astfel, putem spune, de fapt, că este vorba despre un „război civil” între instituțiile de forță ale țării, iar Călin Georgescu este interfața unei facțiuni. Toți candidații spun că vor câștiga, că sunt viitorii președinți; cel puțin, asta spun în fața poporului. 

Pentru a înțelege situația actuală a lui Călin Georgescu trebuie să ne întoarcem puțin în timp mai precis la anularea candidaturii ilegale și nedemocratice a Dianei Iovanovici Sosoacă. Pe măsură ce timpul a trecut, se conturează tot mai clar că eliminarea neconstituțională, ilegală și nedemocratică a Dianei Sosoacă a avut un singur scop: crearea unui precedent pentru Călin Georgescu. Dacă într-adevăr Diana Iovanovici Soșoacă reprezenta un pericol social și pentru securitate, de ce a fost permis să candideze în alegerile parlamentare cu propriul partid? Participare în urma căreia a reușit să obțină un număr considerabil de locuri, ceea ce pune sub semnul întrebării sinceritatea explicației oferite de către autorități. Știm că CCR a justificat această decizie afirmând că Diana Sosoacă ar fi legionară, extremistă și alte asemenea. Dar tu, ca stat, ce faci? Permiți intrarea ei în Parlamentul României, care este, de fapt, nucleul puterii politice. Noi nu știm, de fapt, ce rol ocupă aceștia pe scena politică din timpul alegerilor. De ce spun acest lucru? Pentru că ultima declarație a lui Călin Georgescu, „Mi-am îndeplinit misiunea, a fost o onoare”, mă face să mă întreb: ce misiune a avut de îndeplinit? Misiunea ta nu era să fii președintele țării? Nu de asta te-ai angajat în acest joc politic? Este singurul candidat care a spus acest lucru în ultimii 20 de ani. Spui că tu ești președintele țării, dar acum îți spui că ți-ai îndeplinit misiunea?

Apropo  pentru cei care s-au panicat degeaba, crezând că  Georgescu ar scoate țara din Europa și din NATO: în primul rând, ai nevoie de un referendum; în al doilea rând, un președinte poate fi reglat din pix de către Parlament dacă deviază de la drumul democratic. Lucru care este clar, dar cei care v-au băgat în spaimă nu au vrut să vi-l explice. Lucru care mă face să îmi întăresc convingerea conform căreia cazul Sosoacă a existat doar pentru a crea un precedent pentru Călin Georgescu.  În ceea ce o privește pe Diana Sosoacă, nu a pierdut nimic; din contră, a câștigat enorm din eliminarea ei neconstituțională, nedemocratică și ilegală. Cum? Simplu: dacă ar fi participat real la alegerile din primul tur, probabil ar fi ocupat locul 6 sau 7, iar dezamăgirea electoratului ei, extrem de temperamental, ar fi afectat  în mod negativ performanța în cadrul alegerilor  parlamentare. Fără acțiunea de martirizare a Dianei Sosoacă, partidul ei SOS nu cred că ar fi obținut locurile pe care le-a obținut; mai mult, risca chiar să nu intre deloc. Dacă acceptăm ipoteza că Sosoacă a fost un test pentru Călin Georgescu, se naște întrebarea: cei care l-au sprijinit pe Călin Georgescu să ajungă în turul doi ce rol au jucat în eliminarea Dianei Sosoacă și, implicit, în anularea alegerilor? Mai important însă este de ce Călin Georgescu nu a reacționat la acest precedent periculos? De ce grupul care l-a susținut până în turul doi nu a intervenit? Dacă ai capacitatea de a face ca un candidat să treacă neobservat, chiar să „zboare” sub radar, de ce nu ai intervenit pentru a împiedica căderea Dianei Iovanovici Sosoacă, care stabilia un precedent ce ar fi putut afecta și candidatul tău, care avea un discurs similar pe alocuri?

Urmărind ultima lui declarație politică, am ajuns la concluzia că el nu a fost niciodată destinat Palatului Cotroceni, gruparea, facțiunea din spatele lui, nu l-a vrut acolo; aveau alte scopuri pentru el. Acum, nu știu dacă el știa acest lucru, dar dacă a susținut „că și-a îndeplinit misiunea”, tind să cred că știa. Cei care l-au adus în turul doi aveau nevoie de un mecanism frumos, de o metodă de a-l scoate de pe scenă, asemenea unei capcane în podeaua scenei – o trapa prin care actorul poate ieși grațios după ce și-a încheiat performanța. Iar acel mecanism a fost anularea alegerilor și interzicerea lui, care, de fapt, a fost creată odată cu anularea candidaturii Dianei Sosoacă – o decizie ce s-a luat cel puțin cu cunoștința lor, dacă nu chiar cu participarea lor.

Care a fost, de fapt, rolul lui în aceste alegeri, percepute de mulți ca o anomalie politică, ce misiune a avut, și mai ales, de ce facțiunea din spatele său a simțit nevoia unei astfel de personalități? Indiferent de criticile care i se pot aduce, rămâne un om cu viziune asupra țării, o prezență impunătoare și o personalitate puternică. El a fost aproape singurul cu un proiect dedicat românilor, unul care i-a pus pe aceștia în prim-plan.Consider că a fost folosit pentru a transmite un mesaj. Ce intenționau să verifice prin această „unealtă”? Nu o spun cu răutate, dar toți actorii politici sunt, de fapt, uneltele diferitelor grupuri de interes și facțiuni ale puterii, iar în acest caz, a fost folosit pentru a transmite un semnal. Călin Georgescu și-a îndeplinit scopul, adică a evaluat realitatea societății și a realizat o analiză clară a contextului politic din România post-decembristă. A evidențiat lipsa unei clase politice mature și impasul în care se află regimul politic. Totodată, a subliniat complexitatea tot mai mare a societății românești și faptul că, în curând, va fi necesară o revizuire a Constituției, pentru că aceasta nu va mai corespunde noilor realități.

Pentru cine a făcut această radiografie, de ce a fost nevoie de o unealtă atât de fină și capabilă, care depășește cu mult nivelul actualei clase politice? În final, ceea ce se întâmplă acum cu Călin Georgescu și contextul în care s-a aflat sunt indicii clare că nu este vorba doar despre un simplu candidat care a intrat în jocul politic, ci despre o piesă într-un joc mult mai amplu, cu scopuri strategice bine definite. Dincolo de ceea ce a reprezentat pentru unii un test al sistemului, pentru alții a fost o încercare de a obține o imagine mai clară a realităților politice din România și, poate, de a pune bazele unei schimbări structurale mai profunde. Dacă Georgescu a fost folosit pentru a testa reacțiile societății, ce urmează? Este clar că cineva mai puternic, mai capabil și mai bine pregătit va veni în viitorul apropiat pentru a răspunde nemulțumirii crescânde a cetățenilor față de actuala clasă politică. Însă, acest proces nu va fi unul rapid, pentru că cei care îl susțin pe Călin Georgescu nu sunt oameni care se grăbesc; ei măsoară timpul în decenii, nu în ani sau luni.

Copyright © Mina Ciprian Anghel 2025

Toate drepturile sunt rezervate. Copierea conținutului de pe acest site este strict interzisă fără acordul autorului sau fără a menționa sursa acestui site.

Cover photo sursa: Facebook- Călin Georgescu (https://www.facebook.com/photo.php?fbid=563865793311606&set=pb.100090645703108.-2207520000&type=3)