În urma rezultatului din 4 mai un rezultat care nu m-a surprins, dar pe care l-am așteptat cu o emoție reală consider că se impune să tragem câteva concluzii deloc neglijabile. Ne aflăm în fața unei situații inedite: pentru prima dată în ultimii 30 de ani, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale au intrat doi candidați fără absolut niciun fel de experiență politică. Până acum, românii au mai ales candidați fără experiență politică, însă acele decizii au fost, de cele mai multe ori, rezultatul unor strategii de manipulare bine calibrate. Acum însă, am ajuns într-un punct în care ambii finaliști sunt complet paraleli cu ceea ce presupune funcția de președinte.

Este remarcabil cum actualul sistem politic nu a dorit  sau nu a fost capabil să ofere măcar un candidat care să cunoască cu adevărat responsabilitățile acestei funcții. Asta deși au existat în cursă doi candidați cu o experiență și o expertiză reală în politica internațională, ambii fiind considerați favoriți. În acest context, este esențial să înțelegem de ce sistemul a ales să dezarmeze România exact de ceea ce o putea ajuta să navigheze prin furtuna geopolitică actuală: experiența în politica externă.  Totul pare să indice că se dorește ca România să fie, în perioada următoare, inaptă din punct de vedere decizional incapabilă să reacționeze real, prompt și eficient în fața unui pericol iminent, pe care doar timpul ni-l va dezvălui. Această slăbire intenționată a capacității de reacție la nivel înalt nu este doar o eroare de strategie, ci o vulnerabilizare calculată, cu efecte potențial dramatice pentru poziționarea noastră într-un context internațional deja volatile.

Deși îi felicit pe cei doi candidați care au intrat în turul al doilea, mă simt nevoit să fiu acel musafir neinvitat care sparge petrecerea și le amintește tuturor că aceste alegeri sunt, de fapt, ilegale. Ultimul scrutin pe care l-am putut considera, într-o formă sau alta, democratic în ciuda controlului exercitat de instituțiile de forță, un control care, să fim sinceri, există în fiecare stat și nu ne face pe noi speciali a fost cel din 24 noiembrie 2024. Pot înțelege emoția momentului, s-a tras din greu, a fost o campanie dificilă, desfășurată într-o perioadă complicată, și înțeleg nevoia unora de a sărbători. Dar, din punctul meu de vedere, tot acest entuziasm seamănă cu un botez organizat în timpul unui priveghi. Pentru că, dragi cititori, ceea ce trăim de mai bine de jumătate de an este nimic altceva decât priveghiul statului român.

Așadar, bucuria și exuberanța care însoțesc nașterea acestui nou proiect politic numit George Simion și Nicușor Dan îmi par nu doar deplasate, ci aproape blasfemice, situația nu mai este de mult timp despre Călin Georgescu. Este despre noi toți, pentru că, în orice moment, ne putem trezi în fața unei decizii arbitrare a CCR, care să ne anuleze votul sau să interzică un candidat fără niciun temei real. Această instituție, cu o natură profund politică, formată din birocrați nealeși și intangibili, a devenit astăzi interfața activă a statului paralel.

Sunt profund îngrijorat de decizia lui Călin Georgescu de a-l susține pe George Simion în cadrul acestor alegeri. Prin acest gest, el a redus conceptul de democrație la un simplu obiect de transmis, o bijuterie ereditară încredințată fiului spiritual, într-un ritual care pare desprins din alte vremuri. Ni se cere acum să zâmbim extaziați în fața balconului de unde ni se anunță, triumfal, Habemus successorem. Prin această acțiune, Călin Georgescu legitimează o ilegalitate care a fost resimțită profund de propriii săi susținători, care au ieșit în stradă cu zecile de mii, în frig, pentru a protesta. Mulți dintre aceștia au fost bătuți și reținuți brutal, urcați în dube de forțele de jandarmerie și mutilați într-un climat de represiune care a șocat și poate nu toată lumea știe, dar majoritatea jandarmilor care au intervenit în acele proteste nu erau români. Aceștia au fost aduși din alte state membre ale Uniunii Europene, sub umbrela Forței de Jandarmerie Europeană EUROGENDFOR. Această realitate indică nu doar o lipsă de empatie, ci o ruptură profundă între lider și propriii săi alegători aceia care au fost demonizați și care au avut cel mai mult de suferit în urma acestui spectacol politic pe care îl trăim el devenind un simplu impostor.

Aș dori ca lumea să înțeleagă un lucru esențial: George Simion nu are niciun interes real să redea turul al doilea al alegerilor. Sunt două motive foarte simple pentru asta, primul: acțiunile lui sunt extrem de clare, fiecare pas îl duce într-o singură direcție Cotroceni, al doilea: chiar presupunând că ar avea intenția, cum ar putea face acest lucru? Am observat că evită sistematic să ofere un răspuns clar în această privință. Mai mult decât atât, circulă deja zvonuri că l-ar numi pe Călin Georgescu prim-ministru. Și atunci, ce am rezolvat? Guvernul respectiv ar rezista, în cel mai fericit caz, câteva luni sau un an, după care s-ar prăbuși iar noi am rămâne, în continuare, în ilegalitate.

George Simion, în calitate de președinte ales printr-un proces viciat, nu are nici măcar constituțional dreptul de a convoca un nou tur de scrutin. Nici el și nici un guvern format sub această legitimitate fragilă nu pot corecta greșeala inițială prin metode legale. Dacă între George Simion și Călin Georgescu nu există o convenție oficială, asumată legal semnată în fața unui notar prin care Simion se obligă clar și irevocabil să redea turul al doilea, atunci vă puteți lua adio de la această idee. Dragi cititori, trebuie să înțelegeți un lucru simplu, dar esențial: o acțiune legală nu poate fi născută dintr-o acțiune ilegală. Și atunci, ce avem de făcut? Ce putem face, concret, pentru ca România să aibă cu adevărat un viitor?

Propun următoarea soluție, pe care o văd în mod realist drept singura viabilă: dacă George Simion câștigă turul al doilea și ajunge președinte, să reușească, într-un fel sau altul, să îngroape „mortul”. Care mort? Republica semiprezidențială, care a eșuat în mod evident odată cu lovitura de stat din 6 decembrie. A venit momentul să facem ceea ce trebuia făcut de mult, dar nimeni nu a avut curajul să-și asume: revizuirea Constituției și proclamarea României drept republică prezidențială. Doar astfel vom ieși din ambiguitatea politică profundă în care ne zbatem de ani de zile. Simion ar trebui să-l desemneze pe Călin Georgescu președinte al AUR, iar acesta să se pregătească pentru a candida la următoarele alegeri prezidențiale din noua Românie – alegeri care, simt cu tărie, vor avea loc mai devreme de anul 2030.

Aceasta este, din punctul meu de vedere, singura soluție reală prin care se poate reda demnitatea românilor și se poate reconstrui credibilitatea României în fața partenerilor internaționali care contează cu adevărat. Indiferent cine câștigă, recomand acest pas ferm: să închidem definitiv capitolul unei republici semiprezidențiale confuze, moarte din 6 decembrie, și să proclamăm Republica Prezidențială. Repet  prezidențială, Chiar dacă băieții au tendința de a crede mai mult în sfaturile mamelor, sper ca Nicușor Dan să nu asculte de doamna Alina Mungiu-Pippidi și să nu pledeze, ca mama lui, pentru o republică parlamentară, care ar însemna un pumn băgat definitiv în gura românilor.

Copyright © Mina Ciprian Anghel 2025

Toate drepturile sunt rezervate. Copierea conținutului de pe acest site este strict interzisă fără acordul autorului sau fără a menționa sursa acestui site.

---

Pagini: 1 2