Recentele declarații publicate pe pagina oficială de Facebook a Ambasadei Statelor Unite ale Americii par menite să trezească un sistem politic adormit, aflat la un pas de a se prăbuși din vârful democrației într-un abis autoritar. Postarea respectivă, care citează un fragment din discursul vicepreședintelui JD Vance rostit în cadrul Conferinței pentru Securitate de la München, desfășurată în luna februarie, transmite mesaje multiple, fiind, În opinia mea, încărcată de sensuri și sugestii menite să ajute o clasă politică amorțită să conștientizeze poziția actuală a României în raport cu principalul său partener strategic. În acest context, consider că mesajul Ambasadei SUA în România nu trebuie interpretat ca un simplu avertisment, așa cum ar putea crede unii, ci mai degrabă ca o informare subtilă: administrația de la Washington deține suficiente dovezi care atestă că, în România, s-a produs o ruptură gravă de la ordinea democratică o lovitură de stat. Prin intermediul ambasadei, administrația președintelui Donald Trump transmite, într-un mod cât se poate de limpede: Știm că vă aflați în afara legalității și legitimității. Știm ce ați făcut, iar ceea ce pregătiți pentru data de 4 mai nu poate fi considerat un exercițiu democratic.

Recentele declarații ale prim-ministrului Marcel Ciolacu, în care afirmă că nu îl agrează pe Emil Hurezeanu, actualul ministru de Externe, și că a dorit înlocuirea acestuia, dar s-a lovit de refuzul unui domn interimar, constituie una dintre dovezile clare că Guvernului României i-a fost amputat un organ esențial  și nu unul oarecare, ci chiar Ministerul Afacerilor Externe, adică legătura vitală cu lumea internațională. Această percepție mi-a fost reconfirmată ulterior prin comportamentul lipsit de profesionalism și diplomație al unor reprezentanți diplomatici români, fie că vorbim despre cei aflați în Statele Unite sau în Israel. Mai grav este faptul că aceste derapaje nu sunt urmate de nicio formă de sancțiune, ceea ce scoate în evidență o problemă sistemică. Situația este cu atât mai alarmantă cu cât explică de ce actuala coaliție de guvernare pare incapabilă să înțeleagă realitățile din Statele Unite: statul român și-a pierdut controlul asupra propriilor ambasade și ambasadori, care, prin acțiunile lor, pot fi acuzați de fapte extrem de grave.Un exemplu elocvent este Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, a cărui activitate pare mai degrabă să saboteze relațiile bilaterale, într-un gest ce poate fi calificat, în termeni politici duri, drept un act de trădare. Această disfuncționalitate instituțională poate explica și periculoasele evoluții de pe scena politică românească din ultimele luni. Cea mai îngrijorătoare dintre acestea este amplificarea unei veritabile Trumpfobii, manifestată printr-o îndepărtare sistematică de partenerul strategic al României cu Statele Unite ale Americii. Pretextul invocat pentru această atitudine este apartenența la valorile occidentale și loialitatea față de Occident, fără ca promotorii acestei retorici să conștientizeze că, în esență, acel Occident pe care pretind că îl apără există prin și datorită SUA.

De aici derivă, în opinia mea, și lipsa de înțelegere a mesajului subtil transmis de Statele Unite prin intermediul Ambasadei de la București. Pentru a explica însă care este, după părerea mea, unul dintre cele mai importante semnale venite din partea Administrației Trump, este necesar să facem un scurt pas înapoi, în timp  mai exact, la deja faimoasa conferință de presă comună dintre președintele Donald Trump și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Acea conferință a fost, din păcate, interpretată superficial de către așa-zișii occidentali fără memorie, care au catalogat-o drept un abuz de putere comis de Trump în fața unui lider fragil, ce luptă cu disperare pentru supraviețuirea națiunii sale. Eu însă am ales să o privesc dintr-o altă perspectivă. În realitate, acea întâlnire a avut un scop clar și bine definit: revitalizarea unei instituții esențiale în arhitectura politică a SUA cea a Vicepreședintelui Statelor Unite. Această instituție a fost vizibil degradată în perioada administrației democrate, în special prin alegerea Kamalei Harris, ale cărei prestații au lăsat mult de dorit. Situația a fost agravată atunci când, în timpul campaniei, aceasta a promovat ca succesor un vicepreședinte și mai slab Tim Walz. Prin numirea lui JD Vance, președintele Trump a readus prestigiul și forța unei instituții-cheie care formează binomul decizional al Casei Albe.

Dar de ce a făcut Donald Trump acest lucru? Nu era el, oare, dictatorul care după cum afirmau detractorii săi a furat democrația americană? Așa l-au portretizat, fără reținere, numeroși critici lipsiți de rigoare și înțelegere. Răspunsul este, totuși, simplu: spre deosebire de primul său mandat, Donald Trump a accelerat semnificativ acțiunile și reformele. Un fapt care, din păcate, a trecut aproape complet neobservat în România așa cum se întâmplă, de altfel, cu majoritatea dezvoltărilor din politica internațională. Acum avem în față un om care conștientizează în mod profund timpul limitat de care dispune, un om care a fost la un pas de moarte și care, în urma unei experiențe personale transformatoare, pare să perceapă timpul altfel cu intensitate, luciditate și urgență. Cred cu tărie că Donald Trump și-a împărțit în mod strategic atribuțiile și sferele de influență cu JD Vance. Desigur, deciziile fundamentale poartă în continuare amprenta inconfundabilă a stilului său, însă implementarea lor este realizată și consolidată de Vance.

După anularea alegerilor din România, m-am întrebat mult timp de ce președintele Donald Trump nu a reacționat public. Timp de luni întregi, acestă tăcere mi-a părut inexplicabilă. Însă, în momentul în care Marine Le Pen a fost eliminată din cursa electorală în Franța, iar o jurnalistă franceză l-a întrebat pe Trump, într-o conferință de presă organizată în Biroul Oval, ce părere are despre acest eveniment, răspunsul său a venit simbolic și pentru mine. A fost, în mod indirect, și un răspuns la întrebarea mea despre România. Explicația este, de fapt, mai simplă decât am fi tentați să credem: nimeni nu l-a întrebat. Iar faptul că nimeni nu l-a întrebat pe președintele Trump despre situația din România ne dezvăluie un adevăr profund tulburător. România nu mai are acces la președintele Statelor Unite, nu mai are reprezentare directă în Biroul Oval. Acest fapt sugerează că altcineva intermediază în prezent relația bilaterală dintre SUA și România, în numele nostru. Mulți se vor întreba, pe bună dreptate: pe biroul cui a ajuns, în realitate, dosarul intitulat România? Dacă doriți un indiciu, vă propun să reflectați asupra unei figuri politice care, în ultimele cinci luni, a fost ținta unor atacuri și jigniri constante în discursul public românesc de parcă ar fi fost redus la rolul unui cuier în Casa Albă. Ați ghicit? Este vorba despre vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance.

Am observat că atât Crin Antonescu, cât și alți lideri politici și candidați importanți din România, nu doar că îl ignoră pe JD Vance, dar chiar îl jignesc în mod repetat. Acest comportament, dincolo de lipsa de diplomație, denotă o gravă neînțelegere a actualei structuri de putere de la Washington și riscă să afecteze pe termen lung relația strategică dintre România și SUA. Un exemplu relevant în acest sens este episodul petrecut la Iași, unde Crin Antonescu, aflat în campanie electorală alături de geamănul Muraru 2, a fost întrebat de un jurnalist dacă există vreo șansă ca Călin Georgescu să fie lăsat să candideze. Răspunsul lui Antonescu a fost ironic: N-aș avea nicio problemă, măcar așa nu se mai supără JD Vance, replică urmată de hohote de râs batjocoritoare atât din partea sa, cât și din partea anturajului din jur. Această scenă este extrem de revelatoare, ea arată superficialitatea cu care o parte a clasei politice românești tratează, în mod eronat, o figură cheie din actuala administrație americană. Astfel, unul dintre mesajele transmise de Casa Albă prin recenta postare a Ambasadei SUA la București este, în esență, următorul:

România nu se mai află sub observația directă a președintelui Donald Trump. El este președintele Statelor Unite ale Americii, iar timpul său nu este destinat intermediarilor, oficialilor de rang inferior sau celor care nu sunt la același nivel decizional. România nu mai ajunge pe biroul său. V-ați mutat, prin propriile alegeri, pe biroul vicepreședintelui JD Vance. Doar prin el mai puteți ajunge la mine.

 În România nu s-a înțeles încă dimensiunea profund tradiționalistă a lui Donald Trump atașamentul său față de cutume, ritual, etichetă și simbolismul religios. El comunică, adesea, printr-un limbaj biblic fie verbal, fie prin acțiunile sale. Iar dacă ar fi să extrapolăm această logică simbolică, am putea spune astfel: Trump este Tatăl. JD Vance este Fiul. Și doar prin Fiul se poate ajunge la Tată, adică în Biroul Oval – locul care, pentru o țară, poate fi Raiul geopolitic. Singurul refugiu real de la iadul internațional prin care trecem în acest moment.

Copyright © Mina Ciprian Anghel 2025

Toate drepturile sunt rezervate. Copierea conținutului de pe acest site este strict interzisă fără acordul autorului sau fără a menționa sursa acestui site.

Cover photo: https://www.nbcnews.com/news/world/jd-vance-foreign-policy-new-right-rcna164869

---

Pagini: 1 2